Un chiabur

Unul dintre sustinatorii Cultura in Miscare a scris acest text. Va invitam sa il cititi.

Pe stra-strabunicul meu l-a chemat Dr. Mihai Tirea. A fost avocat, decan al Baroului Hunedoara, membru si vicepresedinte in Judetul Hunedoara al Partidului National Roman, deputat in trei randuri in parlamentul interbelic, conducator al Consiliilor Nationale Romane si comandant al Garzii Nationale din plasa Pui (pana la introducerea administratiei romane in Ardeal), presedinte al despartamentului Deva al ASTREI  (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român) si un “intelectual Roman in vechea Ungarie”. Acest text reprezinta un omagiu pe care i-l aduc.

“Dupa anii scolarizarii, petrecuti ca baiat sarac, fiu de taran, in lupta continua pentru a ma putea sustine, iar, dupa terminarea studiilor, pentru a-mi asigura o existenta si pozitie sociala corespunzatoare sub dominatiune straina, in vechea Ungarie, mi-am trait restul vietii in timpuri istorice, in epoca razboaielor mondiale, urmate de schimbari radicale in viata popoarelor din lumea intreaga.”

Asa incepe scrisoarea – autobiografie care mi-a fost destinata si care a ajuns la mine abia cand am implinit varsta de 18 ani, desi fusese scrisa cu aproape o jumatate de veac inainte.

Pe langa povestile care tin strict de analele familiei, mi-au ramas intiparite doua episoade din aceasta scrisoare care ma gandesc ca sunt reprezentative pentru modul in care a trecut istoria peste aceasta parte de lume. Sa lasam povestitorul: “Datorita evenimetelor, in doua randuri mi s-a distrus caminul familial, pierzand agoniseala muncii mele. O data in vara anului 1916, cand eu eram in razboi, intinzandu-se luptele armatei Romane cu cea austro-ungara, pana in apropierea comunei Pui, unde-mi era familia, unitatile armatei din  care faceam si eu parte, mi-au devastat locuinta iar familia s-a refugiat. A doua oara, in anul 1950, iarna, in ger de -23 de grade, am fost evacuat in 24 de ore din locuinta, iar dupa 2 luni, in toiul luptei de clasa, am fost ridicat si condamnat pentru sabotaj economic la un an de inchisoare executionala cu confiscarea averii imobile, ramanandu-mi familia, din nou, fara adapost si fara mijloc de trai.”

            Despre primul episod nu am multe detalii, insa am aflat mai multe despre cel de al doilea.

Astfel, dupa 38 de ani de avocatura, la data de 15 Iulie 1948, noul Colegiu al avocatilor din Deva i-a refuzat inscrierea in tabloul avocatilor pentru ca detinea suficienta avere imobila  pentru sustinerea familiei ca agricultor.

Apoi, in anul 1950, in baza Decizunii 4/1950 a Comitetului provizoriu al Plasei Pui, a fost evacuat din casa in 24 de ore: “Comitetul provizoriu al Plasei Pui, jud. Hunedoara, sesizat de catre Partidul Muncitoresc Roman, Org. Plasei Pui, ca localul in care se gaseste instalata Organizatia in present, nu este igienic, fiind situat de ambele parti intre doua ape, iar de alta parte nu este destul de incapator fata de necesitatile de care are nevoie partidul pentru diferite birouri, sali de sedinte, scoli etc. cerand Comitetului Provizoriu al Plasei Pui rechizitionarea unui alt local igienic si corespunzator. Comitetul provizoriu al Plasei Pui, deplasandu-se in comuna Pui, dupa ce a cercetat mai multe cladiri, a constatat, ca singurul local in comuna Pui corespunzator scopului amintit mai sus ar fi localul locuitorului Dr. Mihai Tirea.”

            Doua luni mai tarziu, a intarziat cinci zile insamantarea borceagului (mazariche). In ciuda dispozitiilor partidului, nu a realizat lucrarile pana la data de 25 Martie, astfel ca plut. major Guta concepe o nota interna in care cere “Avand in vedere ca numitul este un chiabur Va rugam a Va conforma Ord. nr. 12330 telefonic al Militiei jud. Hunedoara din 18.03.1950. Rugam dispuneti executarea chiar astazi fiindca din informatiuni cel din cauza vrea sa insamanteze mine 5.IV.1950. Dosarul impreuna cu chiaburul Va rugam sa-l inaintati direct Tribunalului Petrosani prin circumscriptia de militia Petrosani. ” In urma acestui document, desi borceagul a fost insamantat in 5 Aprilie, chiaburul a fost arestat in 6 Aprilie, i-au fost legate mainile cu sarma si a fost plimbat prin targ ca exemplu de sabotor.

            Dupa o luna si jumatate a urmat si pronuntarea sentintei, condamnare la 1 an de inchisoare si confiscarea averii, pentru ca: “Din atitudinea inculpatului fata de noua conceptie despre munca, cat si fata de eforturile duse de oamenii muncii pentru realizarea socialismului in tara noastra se desprinde o pasivitate caracteristica lumii burgheze, de obiceiurile careia el nu s-a debarasat. Pozitia sa sociala, averea sa cat si atitudinea de astazi il situeaza in categoria chiaburilor, cari nu inteleg sa renunte la vechea stare de lucruri, cand nazuintele clasei muncitoare si interesele statului erau lasate la bunul plac al celor dela conducerea tarii.”

            Bineinteles ca povestea mea nu este la fel de impresionanta in grozavie ca altele pe care le cunoasteti, ale altor victime din aceeasi perioada. Poate chiar pentru ca este mai putin spectaculoasa serveste sa va reaminteasca ca cei care nu isi cunosc trecutul risca sa il repete. Am folosit o expresie care reprezinta un loc comun, tocita, insa asta nu o face mai putin adevarata. Oricat de implacabila ar parea istoria, ma gandesc ca este de datoria noastra sa fim perseverenti si sa facem orice ne sta in putinta pentru a o impiedica sa se manifeste din nou la fel de inuman. Traim grabit, permanent presati de viata noastra zilnica si uitam sa privim spre trecut sau, mai atent, in jurul nostru. Ignoranta, impostura, incultura, prostia, toate sunt in continuare inscaunate in societatea noastra, beneficiind de complicitatea noastra tacuta.

            Inainte de a incheia il mai citez o data pe stra-strabunicul meu, Dr. Mihai Tirea: “Am trait in respectul si in serviciul aplicarii legilor, avand o atitudine binevoitoare fata de toti concetatenii mei, am castigat cu munca mea si o avere frumoasa, care a trecut in patrimoniul Statului iar eu ma pregatesc sa trec la cele eterne sarac, fara avere, asa cum am fost la inceputul carierei mele, multumita Celui de sus insa, consolat de dragostea descendentilor mei, in mijlocul carora traiesc.”

            Acestea fiind spuse, va invit sa auziti si sa vedeti mai multe povesti la conferinta Asociatiei Cultura in Miscare din 17.03.2016: Colectivizarea – distrugerea proprietatii si a omului”.

sursa foto