Folklortronic cu Madalin Luca – 20 iulie

Concert extraordinar la NAI solo al lui Mădălin Luca, absolvent al Facultăţii de jazz Richard Oschanitzky. Nai – LIVE loops & experimental electronic sounds, un melanj unic de sounduri naturale, de nai şi de efecte electronice create de un singur artist.

Suport artist: 20 lei
Rezervari: SMS la 0751 254 234 sau mail la contact(@) culturainmiscare.ro
Locuri limitate, maxim 50 de persoane.

Eveniment Facebook: aici.

Ce este Casa CiM?

Casa CiM este un centru cultural in constructie, un proiect al Asociatiei Cultura in Miscare. Anul acesta ne-am propus sa deschidem, la propriu, portile si pentru prietenii Cultura in Miscare sau pentru cei care cauta o alternativa la viata culturala, creativa a orasului sau o alternativa de petrecere a timpului liber, cu familia. Ne-am propus sa organizam, in fiecare sambata din anotimpul calduros, cate un eveniment in aer liber. Dispunem de o curte generoasa si sigura pentru copii, puteti sa leneviti la soare cu o bautura racoritoare in mana si puteti cunoaste alti oameni interesati de viata culturala a comunitatii noastre. Pentru ca totul sa fie si mai interesant, pregatim de fiecare data si cate un mic eveniment cultural (o expozitie, o piesa de teatru, o proiectie de film, un concert, un atelier creativ, etc). 

Unde se afla Casa CiM?

Casa CiM se afla in localitatea Parhida, Bihor, numarul 69. De la benzinaria MOL de pe Bulevardul Stefan cel Mare pana la Casa CiM sunt aproximativ 20 km. In functie de conditiile de trafic, parcurgeti aceasta distanta cu masina in 20-30 de minute, drumul fiind asfaltat si in conditii bune. Traseu: iesiti din Oradea in directia Satu-Mare, treceti prin Episcopia, Biharia, Satu Nou iar la intrarea in localitatea Tamaseu urmati indicatoarele spre Parhida, 69.

Link Google Maps: aici.

La ce conditii va puteti astepta?

Parcare: DA (neamenajata, pe marginea drumului, nu blocati strada)

Toaleta si apa curenta: DA

Acces persoane cu dizabilitati: DA (recomandam atentie, curtea casei nu este pavata).

Potrivit pentru copii: DA

Acces cu animale de companie: DA (cu conditia sa nu puna in pericol sau sa deranjeze ceilalti invitati).

Bauturi racoritoare: DA 

Mancare: in principiu „nu” dar poate pregatim ceva rapid.

Tinuta: Lejera (seara pot fi tantari)

Semnal telefon: DA (atentie, puteti trece automat pe roaming)

Internet wi-fi: inca nu, va trebui sa vorbiti intre voi. 

Capacitate: maxim 50 de persoane

Ce reguli trebuie sa respectati?

Va solicitam sa respectati aceleasi reguli pe care le-ati dori si dumneavoastra daca ati avea prieteni in vizita. In principal: sa nu-i deranjati pe ceilalti invitati si sa va purtati ca si cand ar fi casa si gospodaria dumneavoastra (adica sa nu aruncati tigari pe jos – avem scrumiere) si sa nu ne lasati ambalaje raspandite prin curte – avem cosuri de gunoi). Casa CiM nu este un business, echipa noastra este formata din voluntari care isi ofera timpul si resursele in mod gratuit. Scopul nostru este sa dezvoltam viata culturala a comunitatii, de a oferi alternative si perspective noi si de a antrena publicul in astfel de initiative.

Un comentariu la „Folklortronic cu Madalin Luca – 20 iulie

Comentariile sunt închise.